Anvelopele all season sunt cauciucuri care îmbină proprietățile anvelopelor de vară și ale celor de iarnă, însă nu se ridică le performanțele maxime ale acestora în condițiile de drum specifice fiecărui sezon. Nu trebuie să se înțeleagă însă că astfel de anvelope sunt o soluție mai puțin eficientă, ba din contră – acestea pot fi o alternativă mai convenabilă pentru mulți dintre șoferi.

De ce să optezi pentru cauciucuri all season?

Dacă nu conduci frecvent pe distanțe foarte mari sau dacă te deplasezi cu preponderență prin oraș, este mai eficient să folosești cauciucuri all season, pentru că vei economisi timp și bani.

Astfel, nu va mai fi nevoie să faci vizite periodice la vulcanizare pentru a înlocui cauciucurile de iarnă cu cele de vară și invers, iar aceasta înseamnă mai puțini bani cheltuiți și mai mult timp câștigat.

De asemenea, folosirea unui singur set de anvelope auto, generează alte economii, dat fiind faptul că prețul anvelopelor all season este similar cu cel al cauciucurilor de iarnă sau de vară. În acest mod, vei plăti doar pentru un set de cauciucuri în loc de două.

Mai trebuie precizat și faptul că schimbarea frecventă a cauciucurilor afectează în timp jantele, care suferă de fiecare dată mici deformări și astfel se uzează mai rapid. O alternativă ar fi să cumperi un alt doilea set de jante, pentru a avea două seturi de roți complet echipate – unul cu cauciucuri de iarnă, iar celălalt cu cauciucuri de vară. Acest lucru înseamnă iarăși costuri în plus, la care se adaugă și problema depozitării roților nefolosite în timpul unui sezon.

Dacă aceste argumente te-au convins, îți prezentăm în continuare câteva recomandări pentru alegerea celor mai bune cauciucuri all season.

Ține cont de dimensiunile anvelopelor

Cauciucurile trebuie să se potrivească perfect mașinii tale, așa că dimensiunile acestora reprezintă primul detaliu la care să fii atent. În cartea tehnică a mașinii sau pe unul din stâlpi, vei găsi menționate dimensiunile recomandate pentru anvelope, iar acestea trebuie să corespundă cu cele ale cauciucurilor pe care le comanzi.

Acest detaliu este înscris pe flancul anvelopelor și precizează lățimea, înălțimea și diametrul. Bineînțeles că pentru a echipa mașina cu anvelopele potrivite, trebuie să ai și un set de jante adecvate. Pentru a fi sigur că alegi modelul potrivit, poți folosi un configurator de jante care îți oferă toate variantele acceptate pentru mașina ta.

Studiază cu atenție eticheta

Fiecare anvelopă este însoțită de o etichetă pe care sunt trecute informații referitoare la performanțele modelului respectiv.

Un prim parametru de performanță este cel legat de consumul de combustibil. Din acest punct de vedere, anvelopele sunt încadrate în cinci clase de performanță, de la A la E. Anvelopele din clasa A generează cel mai scăzut consum de combustibil, în timp ce cauciucurile din clasa E se situează la polul opus.

Aderența la carosabilul umed este un alt criteriu important, și în acest caz clasificarea fiind făcută în mod similar. Astfel, cauciucurile din clasa A sunt cele mai sigure, având cea mai bună aderență.

Pe etichetă mai este precizat și nivelul de zgomot exprimat în decibeli. Din acest punct de vedere, cauciucurile sunt împărțite în trei clase – A, B, C – cele din clasa A fiind cele mai silențioase.

Ia în considerare indicele viteză și cel de sarcină

Trebuie să te asiguri că anvelopele pot face față vitezei maxime pe care o atinge mașina ta, iar acest detaliu îl poți afla consultând indicele de viteză. Acesta este trecut pe flancul anvelopei, sub forma unei litere, și se referă la viteza maximă la care poate rula anvelopa. Ideal este ca indicele de viteză al cauciucului să fie peste viteza maximă pe care o poate atinge mașina ta.

Imediat după indicele de viteză este trecut și indicele de sarcină, ce exprimă greutatea maximă pe care anvelopa o poate suporta. Cauciucurile trebuie să fie suficient de rezistente pentru a putea suporta greutatea vehiculului, a pasagerilor și a bagajelor, astfel că trebuie să alegi un model cu un indice de sarcină adecvat.

Alege un brand cunoscut

Deși ai putea fi atras de prețul mai scăzut, nu este recomandat să alegi cauciucuri care poartă marca unui producător de care nu ai mai auzit până acum și despre care nu există foarte multe referințe. În majoritatea cazurilor, prețul scăzut este pe măsura calității, iar investiția se va dovedi una nerentabilă și chiar riscantă.

Recomandarea noastră este să te orientezi doar către anvelope produse de mărci renumite, pentru că acestea oferă garanția calității. Dacă ții neapărat să faci economie, poți compara prețurile modelelor de la diferiți producători cunoscuți și să optezi pentru cauciucurile cele mai ieftine. În acest mod vei obține un raport convenabil calitate-preț.

Ar mai fi de precizat faptul că orice anvelopă all season trebuie să fie inscripționată cu marcajul M+S sau variantele alternative M.S ori M&S. Acesta certifică faptul că anvelopele au fost testate și sunt omologate pentru a rula în siguranță pe noroi (Mud) și zăpadă (Snow), putând fi folosite și ca anvelope de iarnă.

Acestea sunt cel mai importante recomandări de care trebuie să ții seama pentru a fi încredințat că ai ales cel mai bune cauciucuri all season pentru mașina ta.


1 comentariu

Marcel · 22 septembrie 2023 la 8:59

Bune sfaturi, eu am cumparat exact am trecut in cartea masini.

Lasă un răspuns

Substituent avatar

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *