Siguranța la volan rămâne o preocupare importantă pentru producători. În condițiile în care în fiecare zi mor oameni pe șosele, siguranța ar trebui să fie o prioritate și pentru șoferi. De aceea, este important să cunoști care sunt sistemele care te ajută să eviți accidentele și cum trebuie să te comporți pe carosabil pentru a le folosi la întreg potențialul.
ESP (Electronic Stability Program) este un astfel de sistem care poate face diferența în situații în care pierzi controlul mașinii. Utilizarea sa a demonstrat că un sistem automat poate corecta greșelile umane în timp util. Descoperă în continuare cum funcționează acest sistem, ce rol are și recomandări legate de utilizarea sa!
Cuprins
Ce este ESP și cum funcționează?
ESP este un ansamblu de mecanisme controlate de un computer în scopul evitării accidentelor. Dezvoltarea sa a început încă din anii ‘80, dar variantele moderne au fost implementate pentru prima dată pe o mașină de serie în 1995. ESP este o completare a ABS-ului, sistemul care previne blocarea roților în timpul frânării. Sistemul ESP este format din:
- senzori de viteză montați pe fiecare roată, care sunt folosiți și de sistemele TSC și ABS;
- senzor de măsurare a ratei de rotație a mașinii în jurul axei sale verticale;
- senzor de măsurare a unghiului de virare a volanului;
- unitate de control, dotată cu un modulator electrohidraulic.
Senzorii au rolul de a transmite informații către unitatea de control de mai multe ori pe secundă. Astfel, sistemul recunoaște rapid orice eroare în deplasarea mașinii. Când întorci volanul brusc, dar mașina se deplasează diferit de intenția ta, sistemul intervine și aplică forță de frânare pe roți pentru ca vehiculul să păstreze traiectoria dorită.
Alte denumiri ale ESP
Dacă senzorul de presiune și alte piese și sisteme au aceeași denumire la toți producătorii, denumirea programului electronic de stabilizare diferă de la un producător la altul. Mercedes-Benz îi spune ESP, Subaru VDC (Vehicle Dynamics Control), iar BMW l-a numit DSC (Dynamic Stability Control). În Europa, sistemul ESP este obligatoriu pentru toate mașinile noi. Astfel, dacă ai o mașină fabricată după 2014, sigur este echipată cu ESP.

Rolurile programului electronic de stabilizare
Asigură siguranță în condiții dificile de drum
Tehnologia ESP asigură stabilitatea mașinii pe șosea în condiții de carosabil umed, acoperit de zăpadă sau polei. Astfel, mașina nu derapează. Totuși, este important și modul în care folosești sistemul, dar și calitatea și starea anvelopelor. De exemplu, în condiții de iarnă îți trebuie neapărat cauciucuri de sezon.
Te ajută să păstrezi controlul în cazul unor manevre de urgență
Virajele bruște și alte manevre de urgență se termină deseori cu derapajul mașinii sau cu intrarea pe contrasens sau altă bandă. În aceste situații, ESP-ul se dovedește deosebit de util, pentru că ajută mașina să revină pe traiectoria corectă.
Eviți obstacolele ușor
Obstacolele care apar pe drum îți pun viața în pericol, fie că este vorba de animale, obiecte căzute din încărcătura altor vehicule sau copaci. Și gropile sunt periculoase, pentru că pot afecta geometria roților și alte componente și funcții ale mașinii. Și în acest caz trebuie să te asiguri că ai anvelope potrivite și să nu conduci cu viteză. Chiar dacă este eficient, sistemul ESP nu poate contrazice legile fizicii.
Recomandări pentru utilizarea sistemului ESP
Menține-ți calmul când sistemul ESP intervine
Într-o situație în care sistemul ESP intervine este esențial să-ți păstrezi calmul. Probabil vei simți din dinamica mașinii că ceva nu este în regulă și sistemul intervine. În funcție de gravitatea situației, condițiilor de drum și vitezei, timpul de redresare a mașinii poate varia. Păstrează-ți cumpătul și nu face mișcări bruște!
Dacă întorci brusc de volan sau frânezi puternic, sistemul ESP primește semnale contradictorii, iar repunerea autoturismului pe direcția dorită va fi dificilă. Învinge-ți instinctul de frânare, pentru că ESP acționează asupra fiecărei roți selectiv, astfel încât roțile să se întoarcă pe traiectoria inițială.
Dezactivează sistemul în anumite condiții
De cele mai multe ori, sistemul ESP trebuie să rămână activ, pentru că orice călătorie este imprevizibilă. Totuși, în anumite situații, este mai bine să-l dezactivezi. De exemplu, când te împotmolești în zăpadă, noroi sau nisip, roțile încep să patineze, iar ESP-ul identifică acest comportament ca pe o problemă și scade puterea motorului. Urmarea este imposibilitatea de a scoate vehiculul din blocaj.
Dezactivarea este necesară și pentru situațiile în care ai pană de cauciuc și înlocuiești roata cu una de rezervă de dimensiuni diferite. Senzorii vor trimite informații greșite unității centrale, pentru că roata de rezervă se comportă diferit. Astfel, apar dificultăți de control.
Activarea sistemului ESP este afișat pe bord printr-un martor. Dacă martorul pâlpâie, înseamnă că sistemul intervine pentru a corecta direcția. Dacă martorul este aprins total, înseamnă că sistemul este dezactivat.
Sistemul ESP este util pentru siguranța ta. Chiar dacă te ajută să eviți accidente, este nevoie și să respecți legislația rutieră și să conduci prudent.
0 comentarii